Кишинёв 1920-х гг в описании И. Симионеску

За долгую историю Кишинёва в нём побывало много людей. Некоторые из них записали свои воспоминания и впечатления. Кому-то он нравился, кому-то не очень. Но увидеть свой город глазами путешественников всегда интересно, будет ли это нам по душе или нет.

Ниже представлена глава из книги профессора Ясского Университета Иона Симионеску "Orașe din România", изданной в 1925 году. Глава посвящена Кишинёву таким, каким его увидел профессор. Если коротко, то сам город ему не понравился, показавшись ему излишне чужим.

Иллюстрации взяты не из книги (сама она проиллюстрирована довольно скромно, дабы не увеличивать её конечную стоимость для читателей, как особо отмечает Ион Симионеску в предисловии), но сделаны в примерно описанное автором время и помогают нам понять, что именно видел путешественник.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Prutul e ca o axa de simetrie. Dincolo si dincoace de el sunt doua parti de tara, mult asemanatoare. Cand treci podul dela Ungheni, nimic nu-ti spune ca ai pasit peste pragul de unde, pana mai deunazi, incepea Asia. Natura peisajului, oamenii, obiceiurile sunt aceleasi ca si pe malul lui drept. Asezarea celor doua mari orase — Chisinau si Iasi — implineste simetria, Configuratia terenului fiind cam aceiasi, aduce asemanare si ip dispozitia generala a celor doua orase.

Chisinaul vazut de pe drumul Orheiului e oglinda lasului privit de pe Galata. Pana si Bacul molatec, aduce aminte de Bahluiul plin de broaste. Casele insa sunt insirate mai mult de-alungul coastei unui deal, pe cand ale lasului sunt revarsate peste poalele a doua dealuri. Dela Copou pana la Eternitate scobori si sui; dealungul lungei strazi Alexandru ti se uraste mergand.

Daca de departe este asemanare intre asezarea celor doua orasele planul lor amanuntit este deosebit.
Iasi, e un oras vechiu, cu amintirea valurilor de demult, cu sfintenia evocata de trecut, cu melancolia trebuintei de a-si primeni haina la care tine. Strazile sunt intortochiate, cu fundacuri. Casele vechi boeresti, masive, luminoase, mandre, se impotrivesc tendintei de aliniere; par ca monturele de oase, ale unui trup slabit.

Chisinaul, din potriva, are un plan american, infaptuit insa intr'un spatiu larg. Prin aceasta isi arata tineretea. E facut dupa porunca, ca si linia, dreapta ca o sfoara intinsa, dintre Petrograd si Moscova.
E o retea cu ochiuri regulate, dreptunghiulare, „cvartalurile”. Te pierzi in regularitatea strazilor monotone, aceleasi pretutindeni. Fiind loc din belsug, mai toate sunt bulevarde. Pe toate le intrece artera principala, lata de 2 ori chiar de 3 ori cat bulevardurile Bucurestiului.

Str. Alexandru cel Bun

 Privind dintr’un capat al ei apare maidegraba ca o sosea bine pietruita, taiata intr’o padure. Palatele numeroase, de si mari, biserica Soborului, desi aproape monumentala, se perd in desisul arborilor din lungul bulevardului. Pana si trasurelele cu un cal, cu speteaza joasa, par niste jucarii de copil, in spatiu larg.

Celelalte strazi, proportional, sunt la fel. Casele sunt mai scunde ca niste cutiute. Toate insa poarta acelas tipar. Iti tradeaza o particularitate din psihologia etnica, ori umbra vremurilor de teroare.
Imi facura impresia omului, ascuns, concentrat in sine, pe a carei fata, masca rigida, nu prinzi nici veselia, nici sinceritatea, nici mania ori sbuciumul sufletesc.

Casele sunt aliniate la marginea drumului. Obloanele de lemn, dela ferestre, sunt inchise de cum se amurgeste; rar cand scapa printre ele o dunga de lumina. Pana si portile, inalte, ferecate sunt batute cu scanduri, iar portita mica, ingusta, e ca si intrarea intr'o tainita.
Viata este ascunsa, indaratul zidului ce se tine dela un capat la altul al ulitei.

Putinele felinare aproape stinse, nu inving bezna intunerecului ce se lasa seara peste strazi. Florile, arborii, rasul si plansul sunt tainuite. Rar cladire, probabil a celor care nu puteau fi banuiti de nimic, au o gradina in fata si o imprejmuire care sa nu opreasca privirea drumetului. N'am putut inca sa-mi scot din minte, impresia de taina, de rigiditate, ce mi-au lasat-o cladirile din Chisinau.

Explicarea insa vine dela sine. T’o da cetatea medievala dinspre marginea orasului; e inchisoarea, citata si in La grande Encyclopedie, ca o curiozitate. Zidita de un maestru italian, reproduce in veacul al 19-lea, icoana disparutelor cetati, greu de luat, din vremurile vechi Stransa gramada, inalta, cu turnuri masive la colturi ca niste metereze, cu ferestruici aproape de acoperamant, era vesnic, pumnul amenintator. Si atunci orice vorba trebuia cantarita, orice gest cumpanit. Sinceritatea trebuia zidita. Vesnica amenintare a facut si pe oameni inchisi in sine.

Închisoarea orașului.

De altfel orasul cuprinde istoria intregii Basarabii, in ultimul veac de incarcerare trista. E un mosaic etnic, plantat pe fondul romanesc.
Orasul e complect instrainat. Dupa harta etnografica a lui Nour,nu mai putin de 13 soiuri de neamuri il forma, in proportii variate. Evreii domina, chemati prin inlesniri mari, din launtrul Rusiei. Intre progromuri si Basarabia, ei au ales pe aceasta din urma. Se dau 32 de sinagogi fata de cele 18 biserici ortodoxe. Majoritatea evreilor sunt stransi gramada, furnicar caracteristic inspre vale, in jurul halei, demna de vazut.

Sinagoga din Chișinău.

In colo intalnesti tot soiul de neamuri, ademenite prin privilegii anumite intr’un oras nou format, ridicat intr’o regiune bogata. Pentru acesti noui veniti, care trebuiau sa dea tiparul rusesc unei provincii moldovenestii s’au cladit monumentalele scoli. Liceele sunt adevarate palate cu capele spatioase, numai icoane. In schimb, scolile primare sunt asa de ascunse, incat trebuesc descoperite. Cele dintai erau harazite puternicilor; in cele din urma ar fi putut strabate si bastinasii, „tiganii” lui Puskin.

Orasul era cladit doar pentru dominatori, pentru cei  mladiosi, pentru toti care socoteau limba moldoveneasca numai ca a pariei.
Prin rusificarea orasului nou cladit, se credea ca se va schimba caracterul etnic, prea tenace, a guberniei intregi. Metoda insa a prins in oras. Limba straina a patruns atat de adanc in casele chiar ale moldovenilor, incat azi e greu sa fie pe deplin inlocuita. 

O auzi in intimitatea familiilor cu nume get-beget romanesti, ca si a acelora cu rol politic si national insemnat. Se intelege ca nu poate fi stearsa usor o intensa si metodica activitate de decenii, cu o prea domoala si sovaelnica actiune de cativa ani.
Si totusi daca racai putin pojghita, dai de starea reala, dupa cum inlaturand lichenii iese la iveala stanca sanatoasa.

Ma scoboram prin furnicarul de lume de pe strada Alexandru-cel-Bun; abia auzeam cateva vorbe romanesti intre cei nepoftiti, veniti de peste Prut. Cu cat ma lasam mai  catre gara, cu atat dispareau si aceste slabe ecouri ale vremei noua. Chisinaul de eri era neschimbat. Doar firmele, multe intr’o limba stalcita, aratau revenirea la matca.

Piața Gării și Școala Eparhială.

Ajung la capatul lungului bulevard si urc dambul pe care se inalta scoala eparhiala. Pavajul de piatra a incetat; i-a luat locul lutul, pavajul naturat, uscat numai cat e soare. Au disparut insa si zidurile de imprejmuire ale caselor, aici mai vesele, mai deschise, cu gradinita in fata. Un glas de copil, care se juca intr'o ograda, imi lamuri schimbarea. Eram in vechiul Chisinau moldovenesc, lasat spre periferie. Eram in mijlocul poporului bastinas pentru care liceele ramaneau inchise, spre norocul lui.

De pe inaltimea din daratul cimitirului, privirea aluneca peste frumoasele vii ce imprejmuesc orasul, dar si peste casele tupilate acoperite cu stuf, stralucitoare in imbracamintea lor de var; in ele s’a pastrat, cu toata temnita ce-si arata capul, sufletul intreg, curat, al moldovanului rabdator, toata intelepciunea stramoseasca, ca si dulcele graiu romanesc, neprihanit, de pe vremea batranilor cronicari.

Suburbiile Chișinăului.

Suburbiile Chișinăului

 Chisinaul, orasul silnic instrainat, este impresurat de Basarabia veche, ramasa ca pe vremea de acum sute de ani in urma.